Doliu sufletului..

       De astazi sunt in doliu, o manifestare cei drept ortodoxa, paradoxal vorbim, gandurile-mi cutreiera cararile neotodoxe, dar asta e singurul semn, simbol, care imi poate tine isonul manifestarilor interioare. Da, sunt in doliu pentru sufletul meu de alta data, care nu mai e ce-a fost, si in memoria lui, am adoptat aceasta atitudine; numai este cel care infrumuseta unviversul meu, numai este cel care imi coordona trairile, numai este ghidul spiritual, ci mi-a ramas decat trupul care tine de universul teluric, de pacat, de lipsa ratiunii asta implicand o manifestare animalica asupra lumii care ma inconjoara, ceea ce teoretic vorbind s-ar putea manifesta ca o furtuna ravasitoare asupra tot ce insemn eu; e ca si cum te-ai lasa condus de instincte animale. Singurul element care mai mi-a ramas in urma transcederii lumii interioare asupra universului este rasul, zambetul, dar acesta in momentul de fata nu face decat sa ma afunde din ce in ce mai tare. Si in memoria lui am sa tin anumite momente de reculere, prin manifestari salbatice de urlet, de zgomot, de iesire din momentele divine, care pentru mine sunt niste conceptii aberante de autostimulare intelectuala sau mai bine zis orgasm intelectual, te simti bine pe moment dupa care revii la starea ta naturala telurica, adica la natura ta maleabila, in care toti de modeleaza si iti lasa sleauri adanci, pline de lacuri care cu timpul incep sa puta. Cred ca m-am abatut de la firul temei, drept pentru care revin la doliu, da repet, tin doliu sufletului meu care a plecat ca un porumbel alb, ca in mitologia religioasa, si sper sa se mai intoarca in momentul in care toate trairile divine se vor mai arata vreodata, nu de alta dar, imi place sa stiu ca exista preludiul si orgasmul intelectual, nu pot trai fara. Si vorbind de doliu, cat si de acest ritual de amintire a unei persoane, omagiul fiind acea manifestare arhaica de pomenire, ce-i drept da am sa fac lucrul acesta, deoarece asa mi se pare normal sa-mi amintesc de cel ce-a fost odata sufletul meu, prin multe rauri de alcool, in niciun caz agheazma, si am sa-i aprind o lumina din tigara ce va urma sa-mi degradeze trupul, treptat, usor ....



Cu respectul cuvenit, v-am salutat scolareste!

"Spumele marii"

       Am sa-mi incep articolul cu o remarca asupra limbajului pe care am sa-l folosesc, adica va urma un limbaj fara frontiere. Asa sa purced, zic, ca de fiecare data nu-mi gasesc un titlul, dar revin la vechea afirmatie "poate imi vine pana la sfarsitul scrierii". Si dupa cum v-ati dat seama tema articolului nu va fi una despre fluturasii roz sau alte porcarii gingase, datorita avertismentului asupra limbajului. Frate m-am saturat de lumea asta de kkt si toti lingaii care ma inconjoara, e o lume idioata bazata pe rahaturi urat mirositoare, in care toata lumea isi baga si-si scoate in toti, fara resentimente, si fara a se gandi la consecinte. Ma exaspereaza persoanele care incearca sa caute ratiunea in toata mizeria sociala, acestia incepand cu sintagma "stai sa-ti explic...".....ce sa-mi explici frate? defapt sa-mi pui o bandana la ochi si sa nu vad anumite lucruri, asta este defapt scopul explicatiei tale?/ ma ..sh, pe ea implicit pe tine....ca dupa tot ei sa-ti spuna: "hai ma chiar nu iti dai seama? sau "ba esti retardat cum plm nu intelegi?" cand mai vad si aud toti esuatii genetic pe la televizor, care mai sunt si oameni cu carte, chipurile, "-frate suntem bine!!" Cine e bine ma oligofrenule urat mirositor? poate ma-ta ca mama in niciun caz!! Baaaa ma enerveaza ca nimeni, dar nimeni, si o mai spun odata NIMENI, pe planeta asta nu recunoaste frate adevarul, ce plm i-o costa nu stiu, cred ca sunt defapt niste teleghidati de undeva de sus(si acum explicatia de kkt, "ca ei ar spune saracii"). Ba e un lucru de bun simt, ohoooooo ce spun eu aici!!!!! imi retrag cuvintele. Am ajuns sa ne crapam intre noi pentru binele altora.....fute-m-as....numai continui....

"Faceti-va ca nu ma stiti!"

Intrebare: Vreti o lume mai buna?
R: Dati-va foc toti!


Cu respectul cuvenit, va urez ardere mocnita!

Semne ontologice

    Vroiam sa-mi incep articolul dandu-i un titlu, habar n-am poate pana la sfarsitul post-ului ii gasesc unu. Am sa-l incep..... cu un fum dintr-o tigara ce arde mocnit in scrumiera cu floricele. Tare tutnul, dar simt sa imi ofera un moment de liniste interioara, facand un cerc vicios cu berea de langa. Nici nu stiu despre ce sa scriu, dar vreau sa scriu, simt ca scap de o neliniste, numai sa gasesc cuvintele potrivite care sa-mi stearga pe moment zoaiele sufletesti. Nici nu stiu depsre ce sa scriu, d-apoi sa-i gasesc un titlu. Ascult o melodie interesanta cu versuri frumoase, te trece de la un ritm lent la unul ...al dracului de alarmant, ghiciti cum se numeste? "Femeia". Oara sa fie asa? s-ar putea sa-mi dau dreptate, cred ca despre asta m-am hotarat sa scriu, defapt e ciudat, ma simt ca un melancolic, slab, fara putere barabateasca in mine daca scriu despre asa ceva, hmm, nu stiu, sa mai caut ceva, poate gasesc altceva....vreau sa ma inspire cineva, ceva, orice.....ideea e ca nu despre o revolta interioara vreau sa scriu...ci ceva in care sa ma regasesc emotional, ..probabil intr-o .....nu frate, alte idei nu am deci definitv si irevocabil voi scrie despre "Femeie'"(cu majuscule datorita respectului acordat). Poate unele cuvinte pe care le voi folosi nu imi apartin, de aceea am sa pun  ghilimele de rigoare. Sunt nenumarate moduri de a scrie despre o femeie(fara asemanari cu berea, sau masina). In fine ce este femeie defapt? Ce poate fi? la intrebarile astea nici eu nu imi pot raspunde, dar pot spune ce se intampla cu tine in momentul in care te-a pus mama naibii si ai luat contact cu ea (vizual sau de care vrei tu cititorule) nu cred ca scapi asa usor. Consecintele pe care le ai sunt ca "iti fierbe sangele in tine", de nervi sau de placere, ci plus de asta se "cam hraneste cu zilele tale", cu toate ca e ciudata, si te macina incet si sigur, nu e bine nici fara ea (gata mi-a venit si titlul in cap). Noi in general ne dam cococi, ca doar nu am "avea atitudinea moderna de p....bleaga", paradoxal in fata femeilor suntem niste inofensivi, bai nene, deci ele detin controlul? nu stiu de ce am mai intrebat, ca asa e pana la urma urmei, te seduc cu intreg arsenalul lor de arme feminine, iar tu ramai ca un om din era mezozoica, numai articulezi nimic, sau devii ca o foca la circ...dand aiurea din inotatoare. Din cam toate lucrurilor astea "negative" te incita frate, numai vezi nimic, vorba aia....femeia frate...!!! vrei din ce in ce mai mult dar ea...iti da cu portia zaharelul, nestiind, sau poate stiind ca in tine arde un jar de nedescris, problema e ca jarul asta, ca functie a lui de baza arde rau frate, te frige de numai stii de capul tau....dupa care ea te lasa asa aiurea in tramvai impreuna cu jarul evident, acesta arzand mocnit, si se stinge cam greu, defapt il poti stinge? Stii cu ce? Cu o alta din cate goria "femeie"...la dracu cum o dai tot n-o inninereste, oricate beri ai bea tot nu stingi jarul respectiv, oricate chefuri ai da impreuna cu prietenii degeaba, nasol e ca ea te aduce in stari de genul dar nici nu te ajuta sa iesi din ele. Pana la urma urmei depinde de tine cum pui presiune pe jarul respectiv, si pe fierberea sangelui, cand ai crezut ca ...da frate s-a terminat, iti mai arunca o privire si te-a terminat, deci concluzia mea este ca suntem niste slabi, nu degeaba sunt considerate "sexul tare", baieti nu va ganditi ca daca este vb de "tare" noi suntem aia, :)), probabil fizic. Frate la place joaca ce sa mai, se simt bine din moment ce te stiu ca mai ai putin din ceea ce "va doriti", adica iti doresti ca tu esti prea ametit de farmecul ei si nu-ti dai seama de prostiile colosale pe care le faci, ii dai fericirea si vb aia "ti-a scapa pe jos" te amageste cu cuvinte frumoase si atitudine care te fac sa te simti detinatorul planetei, rahat... esti un carnat care iti faci idei pe baza "gandurilor" "maiestoase" si pline de sharm ale ei, se simt bine femeile ce sa-i faci, ca la un moment dat sa ramai ca un clovn in fata salii goale, nemaidistrand si amuzand pe nimeni; problema este ca te arde al dracului de mult, te tine in sah, repet ii place sa se joace, dar cu ce sa se joace frate? cu ideile tale, cu cu lucrurile simple pe care tu le faci, cu gandul ca ba! va fi ceva?... cand? suntem niste marionete care cedam asupra asediului lor, asta e pana la urma urmei, cred ca suntem predestinati mitologic(vezi adam si eva) sa fim inselati sentimental de ele, si cu asta am incheiat, ca m-apuca spumele, sper ca am acoprit ceva despre ce vroiam sa scriu, adica din nimic...

Imi asum greselile facute, dar nu stiu daca imi pasa de ele...!!!

Cu respectul cuvenit v-am salutat scolareste!!

Viata ca un dans..

         Da, nu stiu ce m-a apucat, probabil multi au mai scris despre tema asta, e..si cu ocazia asta vreau sa-mi exprim si eu parerea referitor la acest subiect. Hmmmm, de ce ar putea fi viata ca un dans? pai din mai multe puncte de vedere: unul ar fi acela ca miscarea prin dans reprezinta intrega rotire sau deplasare de la stanga la dreapta, exact ca si in viata de zi cu zi, intre aspectele placute ale vietii dar si cele neplacute. Da! viata este o scena pe care trebuie sa te descurci prin miscarile gratioase sau neindemanatice, cert este faptul ca la un moment-dat vei deprinde acest dans al vietii. De regula dansul implica o singura persoana, sau doua, sau mai multe....acum depinde cum iti privesti tu viata, dansand si bucurandu-te de tonurile minore sau majore ale vietii, de unul singur sau alegand un partener/partenera care sa te acopere, la un moment dat, cand nu te descurci cu pasii vietii, asta implicand si disponibilitatea de a impartasi melodiile triste, energeice, romantice, etc. cu acea persoana in aceasta permanenta miscare si rotire a timpului. Poti alege un dans de grup in momentul nimic numai conteaza pentru tine decat grupul respectiv si probabil pasii vioi pe care ii faci, atunci nemaicontand faptul daca stii sa tii pasul sau nu, deoarece nu cred ca-ti pasa, atunci cand te bucuri de compania gupului respectiv, nu te mai gandesti sa fie totul pus la punct, totul mergand in derizoriu ca si viata.
        Vazusem pe internet, un citat, apartinand nu stiu cui "dansul este un limbaj al sufletului", asa o fi, depinde de care dans? Daca te afli intr-o permanenta fuziune cu dansul, mijloculul de comunicare fiind sus-mentionatul, atunci iti urez de pe acum, draga cititor de blog, bun venit pe scena vietii!! Nu e nicio problema daca nu stii pasii, ci doar te asigur ca ii vei invata la un moment dat, si ai sa-i inveti si tu la randul tau pe altii, totul dupa cum iti doresti si tu, de unul singur va fi mai dificil, pentru ca oricum vei avea public(lumea), acum ramane la alegerea ta daca vrei in pereche sau un dans de grup. Scena poate fi alunecoasa in momentul in care incepi sa faci primii pasi, nu trebuie sa te descurajeze si sa cazi in latura deprimanta, intunecata a vietii, ci trebuie sa te ridici cu zambetul pe buze, si sa incerci mai departe.
         Si acestea fiind spuse, va las pe ritmuri de lambada, tuturor urandu-va o "miscare gratioasa" pe ritmurile vietii.


P.S. Cu respectul cuventit, v-am salutat scolareste!