Amintiri dintr-o copilarie.../ Memoriile unui copil de clasa a VI-a

    Pai sa incep zic.....momentan ma pregatesc pentru o noua zi de munca, si ca tot veni vorba de asa ceva, discut cu ciocoflenderii mei despre "Amintiri din copilarie"; sincer nu stiu daca e vorba de un sentiment retrait, dar cert e   ca mi se umple inima de bucurie in momentul in care le vorbesc despre copilarie, ca probabil pentru toti a fost un taram la care am dori sa ne intoarcem in fiecare zi. De ce m-am oprit la memoriile lui Creanga? pentru ca "amintirile" lui sunt reprezentative pentru toti romanii, tinzand sa cred ca aceste memorii sunt ale unui copil universal, probabil de aceea se numesc "Amintiri din copilarie" si nu "Amintiri din copilaria mea", in fine... Am dorit sa fac aceasta intoducere pentru a va prezenta gandurile unei eleve al carei diriginte sunt .....efectiv sunt stupefiat de gandurile pe care si le-a pus pe foaie....asa ca v-am promis, va fac cunostinta cu Bianca: 

      "Ceasul arata orele 23, iar eu stau pe balconul hotelului prvind pierduta in valurile ce se sparg in digurile de protectie de pe litoral. Luna imi mangaie blajin fruntea, iar briza imi atinge parul matasos si mi-l vantura in toate directiile . In departare cateva luminite imi atrag atentia si ma gandesc la acele vapoare or sa ajunga curand la destinatie, debarcandu-i pe acei oameni numiti marinari, care probabil nu si-au mai vazut familia ceva timp, iar departarea de copiii lor ii fac sa-si doreasca sa zboare pana-n port

       Sunt clipele mele de ratacire, atunci cand parintii mei dorm in concediu, iar eu fericita de linistea ce ma inconjoara, ma gandesc ca aceasta fericire poate dura o vesnicie.

      Ma tot gandesc uneori, de ce oamenii nu sunt egali? De ce hartiile acelea pe care le tot scot parintii mei le tot scot din portofel, pentru a-mi indeplini dorintele, fac diferenta intre sarac si bogat? De ce? De ce trebuie sa vad oameni care sufera ? De ce unii trebuie sa cerseasca? De ce?

       Cum ar trebui sa te simti cand vrei ceva iar parintii nu-ti pot oferi? Sunt multe intrebari la care un copil de 11 ani nu gaseste raspuns, dar probabil ca sunt un copil.......imi zic in mintea mea.

       Aud pe toate posturile TV despre criza si incerc s-o inteleg, desi consider, in unele momente, ca sunt depasita de toti termenii pe care politicienii ii tot folosesc.....poate nu inteleg, dar deja simt. Viata de acum e dura. Ii vad pe parintii mei pentru prima data facand socoteli, iar replica "nu este deajuns" deja incepe sa-mi devina familiara. Incep sa simt cum oamenii devin rai, iar viata cotidiana este din ce in ce mai anevoioasa.

       Imi inchipui ca nimic nu mai poate fi la fel. Tara pe care toti o veneram este in impas, iar noi suferim. Merg la scoala ca sa invat si sincer chiar mi-as dori sa ajung cineva, dar imi privesc dascalii, iar pe fata lor citesc dezamagirea unor oameni care au invatat si sunt umiliti de altii care nu au probabil studiile lor.

        Ma gandesc ca poate nu inteleg ce se intampla dar printre cei maturi aud adesea cuvintele "nimic nu ne mai poate salva!"

         Poate eu!!!  ...Asa gandesc....Voi ajutati-mi dascalii sa ma indrume pe un drum corect. Ajutati-mi parintii sa-mi poata oferii tot ce am nevoie, iar eu cand o sa ajung mare o sa pot sa va ajut!!!

         Din ce in ce tot mai multe maini intinse si nu mai inteleg nimic. Cersim ca sa-nvatam sau invatam ca sa cersim?

         Consider ca nu ar trebui ca cei care ne indruma s-o faca pentru ca le este mila de noi. pentru ce au invatat ei??? Dar lasa, nu-mi raspunde, pentru ca sunt doar un copil si stiti voi: "Nu poti sa dai in mintea copiilor!"

          

NO COMMENT, 

Aceasta a fost Bianca Radu.

Am chef...

     Intr-un bun sfarsit am reusit si eu sa-mi creez blog. Am chef de asa ceva, as vrea sa scriu, dar nu stiu despre ce. bun; pai incep strategic, ma gandeam, eu, despre ce as putea sa scriu pe blog; chiar nu imi trece nimic prin cap la ora asta, ar fi greu sa imi si treaca avand in vedere starea de "confuzie" pe care o am datorita intalnirii de aseara cu vreo zece prieteni ai copilariei. Acum ma linistesc ascultand muzica de care am atata nevoie zilnic.  Defapt incerc sa ma linistesc, dar nu am parte de aceasta bucurie datorita copiilor enervanti din  fata blocului. Sa nu intelegeti gresit, dar maine mai dau de inca 21 de ciocoflenderi cu "chef de vorba". Aaaa......nu stiam cum sa inchei, si imediat mi-am adus aminte.: in curand o sa va fac cunostinta cu Bianca, o fetita deosebita de clasa a VI-a. 

Asa...ca...printre urlete de copii zapaciti va urez o duminica placuta.!!