Indrăgostit de lucruri frumoase (realizabile cu usurinţă, insă tot nu le pot atinge, ), sătul de aceleaşi lucruri obişnuite, cotidiene, dezamăgit de fiecare insucces, coplesit de situaţiile in care credeam la un moment dat a fi lucrurile care mai imi tin psihicul tare, in picioare. Nici micile mele bucurii pe care le aveam in mâneca in momentul in care aveam o starea nu prea placută, nu mă mai ajută acum, imi sunt inutile, sunt prea doborât de banalităţi. Ce ar putea să mă mai ridice din această cenuşă? Nici lumea despre care vorbeam la un moment dat in care mă refugiam(ştiţi voi cea ''colorată'') numai este un mijloc de a mă elibera, detaşa, a căzut şi ea sub asediul realităţii. Totuşi încerc să mai zgîrmăn cu unghiile in acea cenuşă în speranţa găsirii nişte jar pentru intreţinerea ceea ce se aprinsese la un moment dat, şi dogorind cu putere pe parcurs. Acum mă bucur de o melodie ''caldă'' locţiitoare a focului de altădată.
Cu respectul cuvenit; nu stiu dacă mai am putere si voinţa să vă salut şi şcolăreşte!
No comments:
Post a Comment